Modalități de plată
Comenzile pot fi plasate folosind următoarele metode de plată:
- Plata online cu cardul: După plasarea comenzii, veți fi direcționat către procesatorul de plăți Netopia Payments.
- Transfer bancar: După plasarea comenzii:
- dacă aveți un cont activ pe site, factura proformă va fi disponibilă în contul dumneavoastră;
- dacă nu aveți un cont activ, factura proformă va fi trimisă pe e-mail-ul furnizat în comandă.
- Plata ramburs pentru produse în stoc: Se acceptă pentru sume de până la 10.000 lei, dacă produsul este disponibil în stocul magazinului.
- Plata ramburs pentru produse la comandă/precomandă: Disponibilă doar pentru sume de până la 1.500 lei, în cazul produselor comandate de la producător sau distribuitor.
Livrarea produselor de către DariaMOB
Livrare gratuită cu flota proprie
Pentru a asigura livrarea rapidă și în condiții de siguranță a produselor, DariaMOB utilizează flota proprie de transport. Astfel, garantăm că mobilierul ajunge nedeteriorat și într-un timp optim.
Termene de livrare
- produse din stocul DariaMOB: 2-14 zile lucrătoare;
- produse la comandă/precomandă și pentru cele din stocul furnizorului: max. 60 de zile lucrătoare.
Politica de livrare
Livrarea este gratuită pentru toate produsele a căror valoare depășește 1500 RON. Pentru comenzile sub această sumă se percepe o taxă de livrare de 99 RON.
După înregistrarea comenzii, o puteți urmări din contul dumneavoastră de client, în secțiunea „Comenzi”.
Modalități de livrare
Toate produsele au pe pagina de prezentare, sub butonul de selecție a cantității, un timp estimat de livrare. Acest timp poate fi modificat în funcție de disponibilitatea stocului, transport, metoda de plată, materiale sau alți factori care pot influența livrarea.
Este posibil ca în anumite zone să nu fie disponibile metode de livrare sau să fie disponibile mai multe opțiuni pentru același produs.
Manipulare și livrare
Pentru a facilita manipularea, produsele sunt livrate demontate. Pachetele conțin piesele necesare montării, schița de montaj, precum și certificatele de calitate și conformitate.
Pentru a ne asigura că toate detaliile sunt corecte și conforme cu cerințele dumneavoastră, echipa noastră vă va contacta în maxim 48 de ore de la plasarea comenzii pentru a confirma informațiile necesare. Înainte de livrare, veți fi notificat, iar șoferul nostru va lua legătura cu dumneavoastră pentru finalizarea livrării.
Livrarea se efectuează până la locul cel mai apropiat de adresa de livrare, unde se poate ajunge cu vehiculul livratorului. Transportul produsului de la vehiculul de livrare până în locul de montaj este responsabilitatea cumpărătorului.
Livrările se efectuează până la ușa clădirii sau a casei, acolo unde este posibil. Responsabilitatea urcării produselor pe scări, introducerii în locuință sau montării acestora revine exclusiv cumpărătorului; nici curierul, nici vânzătorul, nici terții contractați nu sunt responsabili pentru aceste activități.
Pentru comenzi plătite online (cu cardul online, în rate sau ordin de plată), te rugăm să ai actul de identitate la tine, pentru a putea primi produsele. Pentru persoanele juridice, este necesară și o împuternicire din partea firmei. Documentele menționate mai sus sunt necesare și pentru celelalte metode de plată.
Opțiunea de montaj inclus poate fi selectată dacă este activă în județele unde este disponibilă și poate fi efectuată de echipe diferite de cele de livrare, în funcție de disponibilitate. Disponibilitatea intervalelor orare este limitată în funcție de capacitățile de montaj ale echipei partenere DariaMOB.
Notă generală termeni livrare
Clientul poate opta pentru livrarea comenzii la o adresă indicată de el sau poate solicita returnarea produsului prin intermediul curierului/mașinilor DariaMOB. Prin termenul „livrare” de pe site se înțelege termenul estimat la care produsul comandat va deveni disponibil.
Livrarea se va realiza la adresa de livrare specificată de client în formularul de comandă, Vânzătorul având posibilitatea să intermedieze modalitatea de livrare și prin curier terț. Prin excepție, livrarea se poate realiza, când este posibil, și prin echipele de livrare DariaMOB. Produsele se află în ambalajul original, sigilat, al producătorului sau pot fi reambalate de către Vânzător ca urmare a propriului proces CTC.
Prin livrare oriunde în România se înțelege orice adresă la care pot ajunge serviciile de curierat asigurate de propria flotă, aceasta neputând organiza livrări în localitățile din Delta Dunării; clienții din aceste localități pot ridica produsul de la un punct de întâlnire din Tulcea.
În cazul în care Vânzătorul nu poate executa Contractul din cauza faptului că produsul sau serviciul nu este/nu mai este disponibil, va informa Cumpărătorul despre această indisponibilitate. Sumele achitate de către Cumpărător pentru produsul sau serviciul indisponibil vor fi returnate Clientului în contul bancar din care s-a efectuat plata inițială în termen de maximum 7 zile lucrătoare de la apariția indisponibilității și comunicarea acesteia Clientului.
Termenul estimativ pentru livrarea produselor este precizat pentru fiecare produs în parte, în funcție de disponibilitatea acestuia. Termenul estimativ nu este un termen ferm de disponibilitate/livrare, el se bazează pe istoricul anterior de livrare. Termenul ferm asumat este de maximum 150 de zile calendaristice.
Prin acceptarea și efectuarea comenzii/plății, clientul confirmă că i-au fost aduse la cunoștință detaliile despre livrare, termenul de livrare etc.
În cazul în care nu pot fi respectate termenele de livrare agreate inițial, Vânzătorul va anunța Cumpărătorul cu privire la termenul estimat de finalizare a livrării.
În cazul în care Vânzătorul primește informații eronate legate de facturarea sau livrarea produselor, respingerea de către banca emitentă a cardului sau a tranzacției, sau invalidarea tranzacției de către procesatorul de carduri, Vânzătorul își rezervă dreptul de a denunța unilateral contractul, fără ca acest lucru să se considere o încălcare a Contractului.
Vânzătorul va depune eforturi rezonabile pentru menținerea corectitudinii informațiilor expuse pe site cu privire la disponibilitatea, prețul și caracteristicile produselor comercializate.
Termenele de livrare se referă la comenzile pentru care ai ales să plătești ramburs/numerar/online cu cardul.
Dacă ai ales o altă modalitate de plată – ordin de plată, plata în rate – termenul de livrare se poate modifica în funcție de înregistrarea plății.
IMPORTANT: La recepționarea/ridicarea comenzilor achitate (ordin de plată, card online, rate, iTransfer etc.) este obligatorie prezentarea următoarelor documente:
- pentru persoane fizice: actul de identitate
- pentru persoane juridice: actul de identitate și împuternicire din partea firmei.
Responsabilitatea asupra recepției produselor revine cumpărătorului, indiferent de modalitatea în care acesta intră în posesia produselor (ridicare proprie din punctele de ridicare, recepție în fața clădirii, etc.).
Cumpărătorul are obligația de a verifica starea exterioară a ambalajului coletelor, precum și numărul acestora, asigurându-se că sunt intacte, nu prezintă urme de deteriorare vizibile care ar putea afecta produsul din interior și să verifice că produsele primite sunt conforme cu comanda.
În cazul în care cumpărătorul constată că produsul are ambalajul deteriorat în așa fel încât există probabilitatea să fie afectat și conținutul, acesta are două opțiuni:
- Refuzul recepției produsului – Cumpărătorul poate refuza recepția produsului dacă ambalajul este deteriorat semnificativ.
- Anunțarea vânzătorului – Cumpărătorul poate informa vânzătorul despre deteriorarea ambalajului și, împreună, vor stabili dacă produsul poate fi preluat chiar dacă ambalajul este deteriorat. În acest caz, vânzătorul va fi responsabil pentru înlocuirea sau repararea produsului, cu condiția parcurgerii de către client a următorilor pași:
-
- Se va întocmi un proces-verbal între client și curier în care se vor menționa deteriorările și, dacă este posibil, se vor realiza fotografii în prezența curierului.
- Se va solicita și obține acceptul scris (email/sms) de la vânzător, confirmând că acesta este de acord ca clientul să recepționeze produsele chiar și cu ambalajul deteriorat și, în caz de defectare a produsului sub ambalaj, vânzătorul va repara sau înlocui produsul/componenta cu probleme.
- Clientul va face poze și va transmite imagini cu deteriorările în ziua recepției, împreună cu solicitările sale scrise; transmiterile ulterioare nu vor fi acceptate.
Dacă cele trei condiții de mai sus nu pot fi îndeplinite, singura variantă acceptată de Vânzător într-o astfel de situație este ca clientul/cumpărătorul să refuze recepția comenzii și să facă returul imediat.
În cazul în care, la desfacerea coletelor, se constată că acestea sunt incomplete sau prezintă una sau mai multe defecțiuni, Vânzătorul va accepta ca reclamații veridice doar reclamațiile făcute în scris de către cumpărător și realizate obligatoriu în ziua în care cumpărătorul a recepționat produsul. Reclamația trebuie să fie însoțită de imagini doveditoare și de o solicitare scrisă adresată vânzătorului, în care cumpărătorul va detalia problemele și ce solicită. Reclamațiile ulterioare zilei de recepție a produsului de către client, referitoare la piese incomplete sau produse deteriorate, nu vor fi acceptate de către vânzător.
Modificare sau anulare comanda
Dacă te-ai răzgândit și nu mai vrei un produs din comandă, vrei alt produs decât cel comandat sau nu mai vrei niciunul dintre produsele comandate, ne poți anunța cât mai repede la 0722.680.400. Colegii noștri vor face tot posibilul să îți modifice sau anuleze comanda în funcție de stadiul de livrare în care se află aceasta.
IMPORTANT! Dacă aveți două comenzi nerecepționate, opțiunea de plată ramburs va fi blocată automat de sistem, iar comenzile viitoare vor putea fi achitate doar în avans, prin plata cu cardul sau transfer bancar. Pentru deblocarea acestei opțiuni, este necesar să achitați următoarele două comenzi în avans. După finalizarea acestora, istoricul de client va fi analizat de sistem, iar, dacă criteriile sunt îndeplinite, veți putea beneficia din nou de plata ramburs.